teiul lui huet

miercuri.
Sibiu.
o dupa amiaza tarzie.
cu cartea in mana, iau coltul dupa o quattro formaggi si ajung in mica mea piazeta. Huet.
desi e relativ mare si plina de istorie si cladiri, mie mi se pare intima.
intima.
ma asteapta... e tot acolo... si teiul... si banca...
dau sa ma asez.
el, imi ureaza bun venit. ea, il apostrofeaza. se citeste pe mine ca nu caut decat liniste si relaxare...
"asezati-va domnule, aici pe bancutza dvs., chiar sub teiul nostru" zise ea.
"and leave all your garbage here" adauga el, gugustiucul, mandru...
"asa, asa, intindeti-va"
am inspirat... mirosul de tei m-a fermecat intotdeauna la locul ala... am inspirat...
nimic!
"e inca neinflorit"... am inspirat adanc adanc... UAU... mirosul de tei mi-a patruns prin nari si piele, sange si celule, in globule si paraziti... all the way pana in molecula de ADN. m-am linistit. mi-am respirat acest miros. nu stiu insa, daca asta sa fi fost cursul pe care l-a urmat acea mireasma? sau sa fi venit tocmai invers dintr-o celula veche?
n-a mai contat. important e ca-l simteam... mirosul meu de tei...
m-am uitat din nou la ei. erau atat de dragalasi. apoi am inceput sa citesc. uneori ii mai ascultam... isi vorbeau despre cum sa-mi acompanieze relaxarea. am vrut sa le spun ceva "nu trebuie, nu e nevoie, multumesc.". n-am putut sa zic nimic. nimic.
motaiam.
am reusit doar sa-i mai aud vag... "vezi....eu...relaxare... si...cantam..."
au mai venit si altii. si altele. nu stiu cum aratau. nu-i vedeam. doar le auzeam cantul ce imi usura relaxarea. cred ca aveau un dirijor bun, se armonizau perfect. cel putin asa parea...
soarele, desi aproape obosit, inca mai invaluia banca in apusul sau... si ma primea si pe mine in razele lui mai mult colorate si blande decat calde... parea ca sunt intins pe o banca de raze si nu pe una de lemn. parea atat de soft.
pana si oamenii ma incurajau. "o fi obosit, saracul", zise o voce calda;
"ce ciudat" s-a pitigaiat una. altcineva chicoti. au plecat repede vazand ca atentia inconjuratoare era orientata spre mine. invidiosilor. puteati sa va alaturati. banci mai erau. si soare. si tei. si pasarele. dar nu. vi s-a parut desuet, aproape decadent...
am mai stat asa putin. soarele mi-a mai tinut si el companie.
m-am uitat la ceas si m-am ridicat. paream usor. usor, am luat-o incet la pas. usor.
am fost perturbat putin. mobilul. aproape ca uitasem de el.. facusem doar vreo 50m de la ei. m-am oprit. m-am gandit. cred ca ei au bruiat comunicatiile...
multumesc