miercuri, 9 septembrie 2009

zmeul


3 comentarii:

Anonim spunea...

Am fost zmeul tau mereu
Sa ma tii in vant nu-i greu...

Alina spunea...

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunïe!

Alina spunea...

Şi-apoi...
Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Şi regrete...
Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -
Simbolul despărţirii...

Şi-atâta tot...

Şi-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare...
Şi faţă de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noï!...