Toamna sarata

In noaptea calda
la apus,
in sunetul cazut de frunza,
un rau sarat
mi s-a oprit, bruscat,
in sufletu-mi de toamna.

Si m-a tot dus in sus,
tot mai in jos, in jos,
pana-n adancul impietrit al fricii
lasandu-ma insangerat,
exagerat si nemiscat
in neuitarea mintii.

Zambind de sus,
din Dumnezeu,
mi-a fost uscata lacrima;
de-a valma am plecat incet,
pictat in viu pe suflet.