cateva zile au trecut de la ultima scriere si mai sunt cateva pana se fini...
dar sa facem o scurta recapitulare - un fel de cronica de festival varianta si mini si neprofesionista. de fapt o povestire a organelor mele...
luni - o zi f&%&%* ca si cea a lui Nils de la teatrul Luni (din Green Hours) la care n-am mai prins nici locuri in picioare. asta dupa ce inainte, premiera mult asteptata de la Radu Stanca - Berlin Alexanderplatz - m-a lasat mai mult decat rece
marti - am inceput cu niste poezii in franceza (scrise de romanul Matei Visniec) acompaniate de o chitara electrica si de-o vioara folosita in fel si chip. cu franceza mea (nivel "furculision") am avut parte de o senzatie de plutire linistita. polonezul Dumnezeu Nijinski a fost pretty deep si regizoral foarte fain. genial a fost actorul principal care ne-a tarat dupa el in azilul de nebuni, sa dansam impreuna cu el pana la crucificare. traire maxima, emotie. seara au incheiat-o francezii piromani care ne-au incins la un stradal joc cu foc.
miercuri - Maniutiu se insipira din euripide si ne prezinta frumoasele bacante, tovarasele (astazi ar fi fost si de club) ale lui Dionisos. jucat de teatrul din istanbul piesa e un amestec de pasiune si sange, de trairi intense in spatele unei plase imense de sarma care desparte scena de public. tot vizualul piesei este foarte puternic, iar finalul impacteaza ochiul maxim. seara se incheie in club unde am cules ultimele "fir'mituri". un spectacol de tot rasu plansu si mai ales de plansu rasu. impresie au lasat peste mine dorina chiriac si vlad ivanov (care constat ca imi place din ce in ce mai mult).
joi - un Artisto! belgian care ne-a prins intrun one man show, o combinatie de giumbuslucuri si interactiune cu publico. pe scurt umor pur, simplu. pe seara un specatocol fain de acrobatie romaneasca si apoi am dat "undo" in club, unde rasul a fost pe redo-redo.
apogeul acestei perioade de festival e reprezentat de Maniutiu, care recidiveaza in antichitate si ne prezinta povestea indureratei Electra, dornica de razbunare pentru tatal ei. Scenografic mixata intre Sofocle si Euripide, primim o poveste fabuloasa, plasata la granita dintre lumile arhaice si moderne - ilustrate pe cat de genial pe atat de natural - mai ales prin atmosfera de ghetou, culorile costumelor (negre pentru razbunatori, albe pentru ucigasii initiali), micutzul cal de lemn ce se balansa intre ele si multe altele pe cat de subtile pe atat de naturale. Fascinatia insa e departe de a apune. Maniutiu aduce in piesa un element mirobolant, formatia maramuresana "Iza" ce m-a dezmierdat live cu instrumente si voci provenite parca de dincolo de orice intelegere umana. m-au fermecat si m-au purtat pe corzile lor intro plimbare prin lumi arhaice, atemporale, cantand in plina intelegere cu piesa si totusi parca dintrun alt tablou. urmasii lui Agammemnon par ca se plimba pe malul Izei, atat de natural - si simplu genial - leaga maramu-ul o grecie antica de timpurile noastre. absolut fabulos! aplauzele curg precum vinul sangelui varsat. vizine regizorala fabuloasa in forma pura! un must see! fascinatie maxima!
next!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu