Ce devreme e afara...

Talpa ta zgarie somnul diminetii

in timp ce 4430 de fire de barba imi cresc,

cu ochiul spre roua te-ntinzi

si noua ta zi iubeste pamantul.

Ce devreme e afara,

si poate chiar si inauntru!

Te-ntinzi si te arzi precum lutul;

te scoala si lasa ochii grei-napoi,

te scola, te urca

pe-o raza de ploaie la cer;
strabate-mi dimineata inainte

si lumineaza-mi cearceaful stinger

in soarele tau sa rasar

si sa sper.

Te scoala din patul divin,

transforma-mi vina si vinul in apa;

s-o beau in linistitea-mi furios friguroasa.

Cu bratul tau lung

ma privesti printre zori

printre nouri si mari... si zari.

Te-as manca acum dimineata

si mai in tarziu in pantecu-mi te-as primi

sa traiesti in mine
si acum

si pe viata.

Printre vene si coaste sa-mi curgi

oase sa-mi intaresti si sa-mi frangi,

o sa mictionez iubire maiastra

din izvoru-ti constant alaptat

te culca in inima noastra

iubire in mine

gaseste-ti un pat.