Ma gândesc la tine.
O fac des, chiar fara sa știi.
E gandul meu, călător.
Intai imi reamintesc trupul tau. Coloanele intrarii in templul tau.
Tencuieli cazute si pereti scorojiti vedeai uneori unde eu vedeam doar frumos.
Iti iubeam templul...
Zidurile, tamplaria si restul de fatada. Praful de stele amestecat cu mortar, lemnul fin patinat, cotloanele ascunse, gandurile zidite, picaturile de transpiratie, fiecare urma din parchetul călcat de valuri, geamurile prin care se juca soarele in praf de maiestrie.
Azi încă-l iubesc.
Ma-nchin la el,
In tăcere sau in bucurie; in disperată clipă, sau doar asa.
Alteori trec indiferent...
Templul tau ti-a rămas. Si nu va aparține - cum n-a fost niciodată - decat al Dumnezeului si al tau.
Templul tau meu e aici. Al meu. Cu mine.
Templul tau meu imi aparține.
Templul tau meu...
Efemer,
Ca o clipa,
Îl reconstruiesc la fiecare inchinaciune, la fiecare multumesc.
India. Sunt India. Asa mi se spune.
Curg prin mine o mulțime de temple.
Antice,
Mari sau noi,
Uitate-n-timp,
Dantelate,
Gotice,
Brodate in aur,
Sau faurite-n abanos.
Sunt felurite,
Atât de aiurite,
Si de religii diferite...
Fiecare cu credinciosii si slujitorii lui,
Transformatori de lume-nconjuratoare in fel de fel de grădini suspendate si raiuri.
Si toate,
Oricât de diferite,
Se unesc in gând comun:
Sunt mine acum!
