painea mea

in mine stau,
si-n mine ies
si-n mine nu-s cu mine
ma caut chiar si-mprejurimi
prin oamenii straini


diform,
ma uit,
la mine cel conform
cum ma dospesc
si ma framant,
si-mi caut roada-nalta
de paine calda
desi-s cam ca o chifla comunista

dau cu bucata-n-stanga-n-dreapta
sa se-nfrupte cine vrea!
in coaja se vor arde unii,

unii de miez
altii de mine


eu insa ma framant si ma dospesc din nou
si faramite-mi las si mie,
desi nu-mpart nimic!
la nimeni.

eu

Obtuz in calea mea eu stau,

invingator in sine si in mine,

ma ard pe soare si ma sarbatoresc pe rug,

cenusa, mi-o imprastii, in curgerea-mi cea lina,

ma implodez, ba explodez...

raman perfect cu pielea-mi fina,

instant, ma cos intern pe loc.

Si totul pe soptite!

In tot si-n toate ma simt in toate unul.

O, Cezare!
Te culca linistit la loc,

caci mi-am gasit pe Brutus;
nu departe.

Ma duc murdar,

inchis in zambet,

ma duc sa ma deschid la moara

ma macin in tarate si ma sfarm

si rasul-mi las in sita la cernut.

Bucati de praf si resturi colorate,

ma insusesc pe mine acum;

din musuroaie de furnici inalte,

strigate lungi si calde de iubire,

din grija oamenilor mari, cu suflet harnic,

cu veghe am avut lumina ingereasca,

inconjurat de lacrimi de frumos.

Ma intorc acum,

din om

in om

ma intorc la mine-ndata.


Multumesc!

n-am mai scris de mult, dar va incurajez sa cititi.

da. stiu. am gresit. n-am mai scris de mult. acest blog a pornit dintr-o frustrare la o romanie muta si apoi a devenit mai mult loc de impartasit lucruri frumoase si ganduri razletze.
da. n-am mai scris de mult. m-am pierdut pe undeva prin viata zilnica si n-am mai ajuns sa ma reculeg, sa stau cu mine si cu gandurile mele si sa mai astern dintre ele ceva. dar azi sunt reflector. habar n-am daca exista cuvantul asta (cu alt sens decat obiectul cu lumina)....
intre timp as fi putut sa va povestesc multe. de la frumoasele locuri din stockholm, la frustrari personale, de la spectacole de teatru fabuloase (Shoah. Versiunea Primo Levi) - care ma infioara si acum -, la concerte ratate, de la lectii de calarie, la imaginea geamului de la masina spart, de la un proiect nou si challenging la job, la frustrarea ca abia am vazut marea anul asta, de la o conferinta faina care va fi in Sibiu - TEDxSibiu la cele mai multe zile de concediu pe care le mai am in luna octombrie din ultimii 5 ani, de la tacerea pe care mi-a adus-o in cinema "Marti, dupa Craciun", la fabuloasa salata "italiana" de la trattoria din Buc, de la incapatanari prostesti la bucurii din lucruri marunte, de la viziuni si vise de viata, la pierderea in cotidian, de la..., la..., de l..., l...
dar va incurajez sa cititi. si nu, nu blogul meu. aici m-am exprimat mai rar si sunt multe povesti faine in blogosfera.
de fapt va incurajez sa cititi carti.
m-am preocupat sau prea-ocupat ieri intens cu primul roman din seria Millennium de Stieg Larsson. incepusem de ceva vreme cartea dar ieri m-a prins maxim. mi-a placut. am simtit actiunea, misterul, am cautat raspunsuri la intrebari, sa pun cap la cap piesele puzzle-ului. cumva eram si eu un jucator in cartea asta. dupa ce am terminat-o eram inca intr-o alta lume, avid sa aflu, sa descopar, sa citesc si sa inteleg mai mult despre carte. era genul de mister pe gustul meu. imi satisfacea curiozatea, dorinta de cautare, de mister, de nou, de ite incurcate care nu aveau o rezolvare facila, vorbea de oameni, de traume, de aspiratii si deceptii. pe scurt o combinatie faina de actiune si personaje. clar ma voi ocupa si de restul trilogiei. in plus, stiam ca s-a facut si un film dupa. l-am cautat - evident - dar ieri fara succes. azi in schimb am reusit sa-l vad. cu cat entuziasm l-am pus pe stick sa ma uit la TV-ul (de altfel putin folosit) de 82 si sa prind intreaga actiune. vreo 150 de minute mi s-a parut un timp ok pentru a ecraniza cele aproape 800 de pagini. dar stupoare. filmul - desi suedez - a fost facut ceva spre hollywood, orientat doar spre actiune si mai putin pe conturat personaje si tumultul lor interior. uneori concentrare pe aspecte insignifiante, alteori abateri de la firul epic al cartii. anyway, per total un film slab, daca ai citit cartea inainte. tind sa cred ca si daca nu o citeai nu prea erai captivat, deoarece rezolvarea enigmei pare una facila si care merge din succes in succes...pacat. singurul lucru care mi-a placut a fost distributia, mai ales cei 2 principali, care au corespuns cu asteptarile mele din carte. in viitoarea versiune hollywoodiana (care se anunta deja), habar n-am ce cauta daniel craig acolo. cum desi n-am vazut "eat.pray.love" habar n-am ce cauta havier bardem in acel rol. cartea e super, dar deja filmul m-a dezamagit. si bardem chiar imi place.
deci, hai sa punem mai bine mana pe o carte, orice carte. eu cred ca o urmaresc filme (pentru ca sunt unele fabuloase) doar la recomandari de la prieteni sau filme vechi si clasice sau vreo comedie de ras tembel cand chiar n-am chef de altceva. in rest la treaba pe citit!!!

teiul lui huet is back! acum si color!

 

 

teiul lui huet

miercuri.
Sibiu.
o dupa amiaza tarzie.
cu cartea in mana, iau coltul dupa o quattro formaggi si ajung in mica mea piazeta. Huet.
desi e relativ mare si plina de istorie si cladiri, mie mi se pare intima.
intima.
ma asteapta... e tot acolo... si teiul... si banca...
dau sa ma asez.
el, imi ureaza bun venit. ea, il apostrofeaza. se citeste pe mine ca nu caut decat liniste si relaxare...
"asezati-va domnule, aici pe bancutza dvs., chiar sub teiul nostru" zise ea.
"and leave all your garbage here" adauga el, gugustiucul, mandru...
"asa, asa, intindeti-va"
am inspirat... mirosul de tei m-a fermecat intotdeauna la locul ala... am inspirat...
nimic!
"e inca neinflorit"... am inspirat adanc adanc... UAU... mirosul de tei mi-a patruns prin nari si piele, sange si celule, in globule si paraziti... all the way pana in molecula de ADN. m-am linistit. mi-am respirat acest miros. nu stiu insa, daca asta sa fi fost cursul pe care l-a urmat acea mireasma? sau sa fi venit tocmai invers dintr-o celula veche?
n-a mai contat. important e ca-l simteam... mirosul meu de tei...
m-am uitat din nou la ei. erau atat de dragalasi. apoi am inceput sa citesc. uneori ii mai ascultam... isi vorbeau despre cum sa-mi acompanieze relaxarea. am vrut sa le spun ceva "nu trebuie, nu e nevoie, multumesc.". n-am putut sa zic nimic. nimic.
motaiam.
am reusit doar sa-i mai aud vag... "vezi....eu...relaxare... si...cantam..."
au mai venit si altii. si altele. nu stiu cum aratau. nu-i vedeam. doar le auzeam cantul ce imi usura relaxarea. cred ca aveau un dirijor bun, se armonizau perfect. cel putin asa parea...
soarele, desi aproape obosit, inca mai invaluia banca in apusul sau... si ma primea si pe mine in razele lui mai mult colorate si blande decat calde... parea ca sunt intins pe o banca de raze si nu pe una de lemn. parea atat de soft.
pana si oamenii ma incurajau. "o fi obosit, saracul", zise o voce calda;
"ce ciudat" s-a pitigaiat una. altcineva chicoti. au plecat repede vazand ca atentia inconjuratoare era orientata spre mine. invidiosilor. puteati sa va alaturati. banci mai erau. si soare. si tei. si pasarele. dar nu. vi s-a parut desuet, aproape decadent...
am mai stat asa putin. soarele mi-a mai tinut si el companie.
m-am uitat la ceas si m-am ridicat. paream usor. usor, am luat-o incet la pas. usor.
am fost perturbat putin. mobilul. aproape ca uitasem de el.. facusem doar vreo 50m de la ei. m-am oprit. m-am gandit. cred ca ei au bruiat comunicatiile...
multumesc